Suedia și Danermarca s-au calificat între cele mai bune 8 naționale la Campionatul Mondial. Isabelle Gullden: „A fost puțin mai ușor decât ne-am așteptat”. „Bella” ar semna imediat pentru o finală Suedia – România

Redactor:
Marius Hutu
Suedia și Danermarca s-au calificat între cele mai bune 8 naționale la Campionatul Mondial. Isabelle Gullden:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suedia și Danemarca sunt celelalte două naționale de pe partea superioară a tabloului Campionatului Mondial de handbal feminin care s-au calificat în sferturile competiției. Suedia a învins Slovenia cu 33-21, în timp ce Danemarca a eliminat gazdele întrecerii, Germania, cu 21-17. Cele două echipe se vor întâlni marți pentru un loc în semifinale.

Suedia este una din naționalele care a arătat foarte bine în ultimele zile. Cu trei jucătoare de la CSM București în componență, Isabelle Gullden, Nathalie Hagman și Sabina Jacobsen, reprezentativa nordică nu i-a dat nicio speranță Sloveniei, după 15-20 de minute jocul scăzând mult în intensitate. Suedia a alergat 60 de minute în același ritm, în timp ce Slovenia a fost o bună încasatoare.

„A fost un meci puțin mai ușor decât ne-am așteptat. Cred că de la început am jucat foarte bine în apărare, portarul a avut câteva intervenții bune și apoi am alergat. Slovenia a părut puțin obosită”, a caracterizat meciul Isabelle Gullden.

„Bella”, susținută de suporterii români la meciul din optimi, a prezizat că nu a văzut prea mult România până acum, doar secvențe de la partida cu Slovenia. „După rezultate, România a arătat foarte bine”, a declarat Gullden, care s-a arătat tare încântată atunci când a fost întrebată de o finală Suedia – România: „Ar fi tare frumos, dar va fi foarte greu. Deocamdată, noi avem un meci foarte tare cu Danemarca, un derby scandinavic, va fi luptă”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×